Tranzacţie: Distribuitorul Mida Soft Business a cumpărat 82% dintr-un producător de aplicaţii

Autor: Adrian Seceleanu 10.07.2017

Compania de distribuţie IT&C Mida Soft Business, care este activă şi pe seg­mentul furnizării de servicii de IT, a achi­ziţionat la începutul acestui an pachetul majoritar de acţiuni al companiei Else Digital Solutions, al cărui principal activ îl reprezintă o platformă software de gestiune a proceselor şi activităţilor din companii (Enterprise Resource Planning - ERP).

„Asociatul Bucur Constantin-Jenică cesionează 47 părţi sociale cu o valoare nominală de 100 lei fiecare către Mida Soft Business - S.R.L. În urma cesiunii, capitalul so­cial este de 5.700 lei, împărţit în 57 de părţi sociale, în valoare nominală de 100 lei fie­care şi este deţinut după cum urmează: Mida Soft Business - S.R.L. - 4.700 lei, 47 părţi sociale, 82,46% din capitalul social, Tarbuc Con­stantin - 1.000 lei, 10 părţi sociale, 17,54% din capitalul social. Cota de participare la profit şi pierdere este propor­ţio­nală cu aportul la capitalul social“, con­form unei decizii publicate în Monitorul Oficial.