Laboratorul de ecleruri French Revolution va deschide o nouă cofetărie la Piaţa Victoriei

Autor: Simona Tatu 12.07.2017
Cele două unităţi deja existente au obţinut anul trecut afaceri de circa 800.000 de euro.

Laboratorul de ecleruri French Revolution, dezvoltat de antreprenorii George şi Florin Panaitescu şi George Pop, va deschide un nou magazin la Piaţa Victoriei, în cadrul proiec­tului de birouri Aviatorilor 8. Compania, care mai deţine alte două magazine în Bucureşti, a înregistrat anul trecut o circă de afaceri de 3,7 mil. lei (820.000 de euro), plus 85% faţă de anul 2015 conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Contactaţi de ZF, reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze informaţiile privind deschiderea noului magazin. Lanţul de cofetării French Revolution va ajunge astfel la un număr de trei magazine în Bucureşti, celelalte două fiind situate unul lângă Ateneul Român şi un altul pe lângă Calea Floreasca. Magazinele nu au mese sau un loc în care clienţii să poată consuma produsele, ci sunt centre de „comandă“, unde sunt preluate şi livrate toate cererile, dar şi puncte de vânzare ale French Revolution. În prezent, în cele două magazin lucrează 26 de angajaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania a anunţat că se află în proces de recrutare şi că vrea să angajeze 10 vânzători în magazine şi 10 persoane în laborator.