Donald Trump îi ia apărarea fiului său, o persoană "de calitate", "transparentă" şi "nevinovată"

Autor: Mihai Draghici 12.07.2017

"Fiul meu Donald a făcut o treabă foarte bună aseară. A fost deschis, transparent şi nevinovat. Aceasta este cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria politică. Trist!", a transmis preşedintele Donald Trump miercuri prin Twitter.

"Fiul meu este o persoană de înaltă calitate şi aplaud transparenţa sa", a transmis Donald Trump într-o altă declaraţie, citită de Sarah Huckabee Sanders, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Donald Trump, preşedintele SUA, nu ştia de iniţiativa fiului său de a discuta cu oficiali ruşi în scopul discreditării candidatului democrat Hillary Clinton, susţine Donald Trump jr, potrivit Fox News.

Donald Trump jr. afirmă că nu i-a spus tatălui său despre întrevederea pe care a avut-o în iunie 2016 cu avocata rusă Natalia Veselnitskaya. "Nu i-am spus. Nu însemna nimic. Nu era nimic de spus. Nici măcar nu mi-aş fi amintit de această situaţie dacă nu ar fi început presa să răscolească. Au fost 20 de minute pierdute, o ruşine", a declarat Donald Trump jr.

Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA Donald Trump, a publicat marţi email-uri prin care confirmă relatările că ar fi discutat cu un procuror rus, în campania electorală, pentru a primi informaţii compromiţătoare despre fostul candidat democrat Hillary Clinton, scrie The New York Times.