Untdelemn de la Bunica a vândut în 2016 14 mil. litri de ulei şi controlează 6% din piaţă

Autor: Simona Tatu 17.07.2017

Scăderea numărului de locuitori ai României a fost unul dintre motivele pentru care afacerile Expur, companie care deţine brandul de uleiuri Untdelemn de la Bunica, nu au crescut semnificativ. În ultimul an, România a mai pierdut peste 120.000 de locuitori din cauza sporului natural negativ şi a migraţiei externă, ajungând la 19,6 mil. de locuitori.



„Scăderea preţului la petrol, ni­velul redus al consu­mului, precum şi scăderea numărului de locuitori din România au reprezentat obs­tacole pentru dezvoltarea activi­tăţilor locale“, potrivit raportului anual al gigantului francez Avril, proprietarul Expur. Expur a fost preluat în 2010 de Saipol, liderul francez în procesarea semniţelor pentru uleiuri şi rafinare, şi a devenit parte a gigantului Avril cu activităţi în mai multe sectoare ale agriculturii şi industriei alimentare.

Grupul francez Avril deţine astfel o divizie de procesare a seminţelor pentru producţia de uleiuri şi proteine şi ener­gie regenerabilă. În anul 2016, com­pania a fost prezentă în 21 de ţări şi a avut 7.200 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Expur asigură materia primă de semniţe oleaginoase, rapiţă şi floarea-soarelui pentru subsidiara Sofiproteol şi pentru fabrica din Slobozia. Expur a deţinut mai multe fabrici în România, dintre una în Slobozia şi o alta în Urziceni. În prezent a rămas doar cu fabrica de procesare de la Slobozia, după ce unitatea de la Urziceni, cu activităţi în procesarea seminţelor de soia, s-a închis în anul 2009. Mai mult, în 2014 compania Expur, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa uleiului, a integrat în fabrica de la Slobozia echipamentele preluate în 2013 de la fabrica Cargill din Podari.