China îşi extinde influenţa comercială ocupând porturi străine, nu mai puţin de nouă doar în ultimul an

China îşi accelerează investiţiile în porturi străine ca parte a iniţiativei noului Drum al Mătăsii, noua strategie de soft power a ţării, însă unele dintre aceste investiţii generează semne de întrebare dacă o astfel de manevră nu ascunde cumva o agendă strategică nedeclarată, scrie Financial Times.

„Strategic, deţinerea de porturi deschide calea către activităţi non-comerciale ca găzduirea de forţe militare şi colectarea de informaţii“, spune Jonathan Hillman, director al Center for Strategic and International Studies.

Chinezii şi-au dublat investiţiile în proiecte portuare în ultimul an, la 20 miliarde de dolari şi îşi accelerează planurile de deschidere de noi rute maritime. Locaţiile porturilor vizate de investiţiile chineze se concentrează în jurul a trei „pasaje economice“ pe care Beijingul le-a desemnat drept cruciale pentru succesul iniţiativei „One Belt One Road“.

Potrivit unui studiu al Grisons Peak, o bancă de investiţii londoneză, companiile chineze au anunţat planuri de achiziţionare sau investiţii în nouă porturi străine în ultimul an, în proiecte evaluate la 20,1 miliarde de dolari.

În plus, discuţii sunt în curs pentru investiţii în alte câteva porturi, a căror valoare nu a fost dezvăluită.

Acest nivel de activitate reprezintă o accelerare dramatică comparativ cu proiectele similare de 9,97 miliarde de dolari încheiate în anul anterior, potrivit estimărilor FT.

„În ultimul an, China şi-a dezvăluit toate cele trei pasaje economice, astfel că un astfel de nivel al investiţiilor în acest sector nu este unul surprinzător“, spune Henry Tillman, CEO al Grisons Peak.

Jing Gu, specialist la Institute of Development Studies de la Sussex University, arată că focusul plasat pe Asia de Sud-Est reprezintă un exemplu al eforturilor Beijing-ului de a crea relaţii bune cu ţările vecine din regiune. „Totuşi, acesta stârneşte de asemenea controverse având în vedere conflictele teritoriale şi problema puterii economice a Chinei şi nevoia sa de resurse“, arată Gu.