Sykes caută 100 de oameni pentru birourile din Cluj, Oradea şi Sibiu. Com­pania şi-a dublat numărul angajaţilor pe piaţa locală în ultimii patru ani, ajun­gând la un număr mediu de 1.120

Autor: Laurentiu Cotu 19.07.2017

Compania de servicii de externa­lizare în domeniul afacerilor (BPO) Sykes Entreprises Eastern Europe, parte a grupului american Sykes, caută în prezent peste 100 de oameni pentru biro­urile deţinute în Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu, potrivit site-ului Agen­ţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj.

Joburile disponibile sunt pentru funcţionari informaţii clienţi. Com­pania şi-a dublat numărul angajaţilor pe piaţa locală în ultimii patru ani, ajun­gând la un număr mediu de 1.120 de persoane la finalul anului trecut, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

În 2016, afacerile Sykes Entreprises East­ern Europe, compania care contro­lea­­ză brandul local Sykes, au ajuns la 89 mil. lei (19,8 mil. euro), în creştere cu 42% faţă de anul anterior, iar profitul net a trecut de 11 mil. lei (2,5 mil. euro), po­­­trivit Ministerului Finan­ţelor.