Wizz Air şi-a asigurat venituri de 170-200 mil. € anul trecut doar din taxarea bagajelor de cală
Wizz Air, cel mai mare transportator aerian de pe piaţa locală, a încasat anul trecut circa 15 milioane de euro doar din taxarea bagajelor mari de mână, potrivit calculelor ZF, care iau în considerare tariful de 47 de lei (11 euro) pentru transportul unui bagaj mare de mână şi estimarea companiei că un sfert din pasageri călătoresc cu un astfel de bagaj. Grosul veniturilor vine însă din taxarea bagajelor de cală (între 145 de lei şi 174 de lei în funcţie de greutatea bagajului), ceea ce a asigurat companiei venituri între 170 şi 210 mil. euro anul trecut, dacă se ia în considerare că toţi cei 5,5 milioane de pasageri transportaţi au călătorit cu un bagaj de cală. „Aproximativ 25% din pasagerii Wizz Air călătoresc cu bagaj mare de mână, iar aproape toţi au bagaje de cală“, a declarat ieri pentru ZF Owain Jones, chief corporate Officer al Wizz Air. Reprezentantul Wizz Air a anunţat ieri că operatorul aerian nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână adus la bordul aeronavelor începând cu 29 octombrie 2017. Pasagerii vor putea transporta din octombrie la bordul avionului, fără să fie taxaţi, un bagaj mare de mână cu dimensiunile 55x40x23cm (maximum 10 kilograme).