CNAS a decontat anul trecut intervenţii de 106 mil.euro în spitalele private
Numărul de contracte ale spitalelor private cu CNAS a ajuns anul trecut la 299 de unităţi, iar valoarea decontărilor către aceste unităţi a urcat la 474 mil.lei (106 mil.euro), respectiv 4,5% din totalul decontărilor către spitale, a declarat Costache Augustus, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
”Decontările pentru unităţile sanitare private cu paturi s-au ridicat anul trecut la 474 de milioane de lei (106 mil. euro), respectiv 4,5% din totalul decontărilor pentru unităţile cu paturi - n.red.). Anul trecut aveam contracte cu 299 de unităţi sanitare private cu paturi, ce ofereau spitalizare de zi sau continuă. În această categorie intră şi policlinicile unde se face spitalizare de zi.
În 2011 aveam doar 79 de contracte cu unităţile sanitare private cu paturi“, a spus el.
Nu au fost făcute publice date cu privire la decontările pentru spitalele private în anii anteriori.
CNAS decontează investigaţiile şi tratamentele la spitalele private cu excepţia „condiţiilor în regim hotelier“ din spitalele private, adică tariful de cazare pe noapte. Suma totală a decontărilor pentru spitalele publice şi private s-a ridicat la 10,5 mld. lei (2,4 mld. euro) anul trecut, faţă de 9 mld. lei (2 mld. euro) anul anterior.
Sistemul medical privat număra anul trecut 201 spitale, 7.000 de paturi şi 193.000 de pacienţi internaţi, adică 4,6% din numărul total de pacienţi internaţi în toate spitalele din ţară. Comparativ, la stat figurau 366 de spitale, cu 125.000 de paturi şi 3,9 milioane de pacienţi cu internare continuă anul trecut.