„Putin a câştigat în Siria”: Trump vrea să încheie programul CIA de înarmare a rebelilor din Siria

Autor: Alex Ciutacu 20.07.2017

Preşedintele Donald Trump va încheia programul CIA, autorizat de Obama în 2013, prin care Statele Unite furnizează arme grupurilor de rebeli din Siria, pentru a lupta împotriva forţelor loiale lui Bashar al-Assad, potrivit Business Insider.

Decizia lui Trump vine la doar trei luni de când acesta a ordonat Forţelor Marine să lanseze un atac cu rachete asupra bazei siriene de unde Bashar al-Assad a lansat atacul chimic care a omorât zeci de oameni.

În acelaşi timp, încheierea programului reflectă una dintre priorităţile majore ale preşedintelui american: îmbunătăţirea relaţiilor cu Vladimir Putin.

„Acesta este un moment decisiv. Putin a câştigat în privinţa Siriei”, a declarat un oficial anonim pentru The Post.

„Dacă este adevărat, şi sper să nu fie, ar însemna o capitulare totală în faţa lui Bashar al-Assad, în faţa Rusiei şi a Iranului”, a menţionat Senatoarea republicană Lindsey Graham, pe contul personal de Tweeter.