Globalworth a demarat construcţia viitoarelor birouri ale Grupului Renault din Bucureşti şi curăţă terenul cumpărat de la Coca Cola. Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu 25.07.2017

Globalworth Real Estate Investments, unul dintre cei mai mari proprietari de birouri de pe piaţa locală, a făcut primul pas spre construcţia viitorului proiect de birouri pe care îl va realiza pentru Grupul Renault în România, la patru luni după ce a preluat conducerea şi 50% din acţiunile Elgan Offices, compania responsabilă de proiect. La o săptămână de la achiziţia terenului de la Coca-Cola, compania a demarat demolarea anexelor prezente pe teren în vederea pregătirii acestuia pentru construcţie. Terenul este amplasat imediat în spatele staţiei de metrou Preciziei, vizavi de complexul West Gate unde se regăsesc o parte din birourile companiei. Globalworth a cumpărat terenul de 57.000 mp deţinut anterior de Coca-Cola HBC România pentru dezvoltarea noului sediu al Groupe Renault România din Bucureşti de către Elgan Offices SRL, o companie deţinută în mod egal de Globalworth şi Elgan Group, reprezentată de Simon Roth. Compania a cumpărat terenul cu peste 8 mil. euro, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă. Anterior, în prima parte a anului, Globalworth a plătit 42,5 mil. euro pentru depozitul de piese al Dacia de la Oarja pentru a-l cumpăra tot de la Simon Roth.