Şeful Turbomecanica a câştigat 1 mil. lei din dividende. Compania a dublat banii investitorilor în 2017

Autor: Liviu Popescu 02.08.2017

Turbomecanica (TBM), unic producător de motoare cu turbină de gaze şi ansamble meca­nice pentru aeronave, a dublat banii investitorilor de la începutul acestui an, pe fondul rezultatelor financiare pozitive. Compania a încheiat mai multe contracte cu statul în această perioadă de timp pentru modernizarea elicopterelor.

Radu Viehman, pre­şedintele executiv al Turbomecanica, de­ţine 25% din companie, adică îi revine un pachet de 95,6 milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă că din dividendele din profitul pe 2016 el a încasat circa un milion de lei, potrivit calculelor ZF. Turbomecanica a plătit divi­dende de 0,015 lei pe acţiune.