Exporturi de 50 milioane de euro ar putea fi puse în pericol de apariţia pestei porcine africane

Autor: Roana Rotaru 04.08.2017

O îngrijorare majoră s-a răspândit în rândul crescătorilor de porci după ce apariţia în România - la Satu Mare - a unui focar de pestă porcină africană a fost confirmată oficială.

Pot fi puse sub semnul întrebării exporturi de 50 mil. euro, cât au însemnat exporturile de carne de porc şi porci vii în 2016, po­trivit datelor Eurostat. Şi piaţa locală ar putea fi afectată, creşterea porcinelor fiind un sector în care în 2016 activau 610 com­panii cu afaceri cumulate de 2,9 mld. lei (645 mil. euro), po­trivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

„Chiar dacă animalele au fost ucise şi incinerate, acest lucru nu reprezintă o garanţie 100% că boala nu poate să se extindă sau să apară în alte locaţii. Vi­rusul se răspândeşte ex­trem de uşor. În cazul foca­rului din Satu Mare, din ce ni s-a comunicat, boal­a a venit via pro­duse alimentare conta­mi­nate, din Ucraina, care au ajuns în alimentaţia por­cului”, a declarat pentru ZF Ioan Ladoşi, preşe­din­tele Asociaţiei Pro­ducă­torilor de Carne de Porc din România (APCPR).