Educarea consumatorului risipitor: Despre gestionarea problemei risipei alimentare în România

Aspectele legate de risipa alimentară se află în atenţia autorităţilor, a organizaţiilor internaţionale şi naţionale, a mass-media şi a opiniei publice. Astfel, în ultima perioadă observăm diverse iniţiative de diminuare a risipei alimentare, în principiu la nivel internaţional, preluate parţial şi de autorităţile române.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2013 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, la nivel global se iroseşte o treime din totalul alimentelor. Aproximativ 88 milioane tone se irosesc anual în Europa, această cantitate putând hrăni 200 de milioane de oameni.

Important de notat este că alimentele sunt irosite pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţia agricolă şi până când acestea sunt consumate în gospodării. Conform estimărilor din cadrul proiectului FUSIONS („Food Use for Social Innovation by Optimising Waste Prevention Strategies”), finanţat de Comisia Europeană, din cele 88 milioane tone de alimente irosite, 11% se irosesc la nivelul producţiei primare, 19% pe parcursul procesării alimentelor, 5% la nivelul comercianţilor/distribuitorilor, 12% la nivelul serviciilor alimentare, şi - în final - cea mai mare parte, respectiv 53%, se iroseşte la nivelul consumatorilor. Practic, aceste rezultate ne arată că măsurile pentru reducerea risipei la nivelul consumatorilor ar avea cel mai mare impact în diminuarea risipei.

În septembrie 2015, Uniunea Europeană a semnat Agenda 2030 a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care are drept obiectiv de dezvoltare durabilă reducerea risipei alimentare cu 50% până în anul 2030. Ca urmare, Parlamentul European a recomandat statelor membre să reducă risipa alimentara cu 50% raportat la anul 2014.

Ţinând cont de aceste evoluţii la nivel internaţional, risipa alimentara a ajuns şi pe agenda autorităţilor române, care au publicat în noiembrie 2016 Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, act care a intrat în vigoare în mai 2017. La această ultimă dată erau aşteptate şi normele de aplicare ale acestei legi, care au întârziat să apară.

Legea privind risipa alimentara se adresează operatorilor economici din sectorul agroalimentar şi introduce măsuri de prevenire la nivelul acestora, în vederea diminuării risipei alimentare. Aceste măsuri ar trebui implementate într-o ordine ierarhică: măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită, măsuri privind transferul alimentelor pentru consumul uman - prin donare sau sponsorizare - către organizaţii non-guvernamentale, redirecţionarea produselor pentru transformare în biogaz, precum şi alte măsuri.

În vederea respectării acestor masuri, operatorii economici pot oferi către organizaţii non-guvernamentale alimentele aflate aproape de expirare, la 3% din costul de achiziţie/producţie. Mai departe, organizaţiile pot comercializa alimentele cu maximum 25% din preţul de achiziţie/producţie.

Sancţiunile pentru nerespectarea legii constau în amenzi stabilite în funcţie de mărimea operatorilor economici.

Deşi intenţia legiuitorului poate fi apreciată, măsurile trasate de Legea 217/2016 sunt lipsite de predictibilitate şi creează dificultăţi în aplicare. Dintre principalele aspecte problematice identificate, enumerăm:

-          lipsa anumitor definiţii, precum cea a operatorilor economici care trebuie să aplice această lege. De asemenea, este necesară definirea „datei-limită de consum”, întrucât unele produse expiră în decurs de câteva zile, iar altele în câteva luni de zile.

-          posibilitatea creării unei reţele paralele de comercializare a produselor ca urmare a vânzărilor produselor cu 3% din preţ către organizaţii non-guvernamentale, acestea din urmă putând să le vândă către consumatorii finali la 25% din preţ. Această prevedere ar putea de asemenea să conducă la vânzarea unor produse improprii consumului şi la probleme de sănătate în rândul consumatorilor.

Având în vedere aceste aspecte, pe 30 mai anul curent Guvernul a adoptat o Ordonanţa de urgenţă prin care a suspendat aplicarea Legii 217/2016 până la 31 decembrie 2017, şi a decis reanalizarea întregului text al actului normativ şi identificarea unor soluţii de modificare care să facă legea aplicabilă.

Ulterior, în data de 24 iulie 2017 a intrat în vigoare o altă Ordonanţă de urgenţă care a introdus prevederi pentru armonizarea Codului fiscal cu Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care vor intra în vigoare la 1 octombrie 2017. Practic, acum este precizat clar în Codul fiscal că se pot deduce la calculul impozitului pe profit cheltuielile cu scoaterea din gestiune a alimentelor transferate prin donare sau sponsorizare destinate consumului uman şi care au data-limită de consum aproape de expirare, sau a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman şi a produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal redirecţionate în condiţiile respectării prevederilor legii risipei alimentare.

Întrucât legea risipei alimentare a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2017, iar aceste prevederi vor intra în vigoare la 1 octombrie 2017, se pune întrebarea care este tratamentul fiscal al cheltuielilor cu transferul alimentelor prin donare/sponsorizare, respectiv redirecţionarea subproduselor/produselor agroalimentare pentru perioada 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017. Pot fi aceste cheltuieli considerate deductibile la calculul rezultatului fiscal?

În plus, va fi interesant de văzut cum vor putea să demonstreze operatorii economici îndeplinirea măsurilor de prevenire a risipei alimentare în ordinea ierarhică, inclusiv alegerea anumitor măsuri.

Aşa cum menţionam la început, nivelul cel mai ridicat de risipă alimentară se produce la nivelul consumatorilor. Ca atare, considerăm că este foarte important ca legiuitorul să se concentreze şi asupra acestora, nu doar asupra operatorilor economici. Danemarca este un exemplu de urmat în acest sens, ca ţara în care, cu ajutorul unei organizaţii non-profit care a iniţiat şi desfăşurat diverse acţiuni orientate spre consumatori, s-a reuşit reducerea risipei alimentare cu 25% în doar cinci ani. Există evoluţii în acest sens şi la nivelul României, în prezent fiind în derulare un proiect de cercetare la nivel naţional pentru identificarea dimensiunilor şi cauzelor risipei alimentare, precum şi crearea de bune practici. Aşteptăm cu interes rezultatele proiectului şi măsurile propuse de autorităţi.

Ana Cristian, Senior Manager, Servicii de consultanţă fiscală, PwC România

Iulia Suciu, Consultant, Servicii de Consultanţă fiscală, PwC România