BCE se luptă de zece ani cu focul crizei. Va avea nevoie de încă zece pentru a-şi reveni

În urmă cu un deceniu, Banca Centrală Europeană (BCE) a făcut primele mutări în lupta cu criza. De atunci a devenit principalul pompier al zonei euro, iar în eforturile de a salva uniunea monetară şi a stimula economia regiunii a ajuns atât de departe cu relaxarea politicii monetare încât va avea nevoie, poate, de un deceniu pentru a reveni, scrie Bloomberg.

Pe 9 august, BCE lansa împrumuturi de urgenţă de 95 de miliarde de euro pentru bănci, răspunsul iniţial la o criză financiară care va forţa instituţia cu sediul la Frankfurt să-şi extindă balanţa cu mii de miliarde de euro. BCE, Fed şi Banca Angliei au ocupat un rol central într-o luptă fără precedent contra falimentelor bancare, recesiunilor şi default-urilor suverane.

Războiul a forţat regândirea totală a ceea ce politica monetară poate şi ar trebui să facă. Misiunea BCE a fost mai dificilă din cauza defectelor de structură ale zonei euro, o uniune monetară incompletă, şubrezită de lupte interne şi de paralizie politică şi socială.

După ani de stimul şi reforme dificile, economiile îşi revin, iar şefii băncilor centrale trebuie să se gândească cum aduc politica monetară la normal.

În septembrie, preşedintele BCE Mario Draghi ar putea oferi indicii despre cum instituţia sa va retrage gradual programul de achiziţii de obligaţiuni de 2.300 de miliarde de euro.

„S-au dus adânc, adânc în politica monetară neortodoxă, iar revenirea de acolo este un proces care va dura un deceniu. Va fi un drum extraordinar de lung“, apreciază James Nixon, fost economist la BCE, acum specialist la Oxford Economics.

În urmă cu zece ani, preşedintele de atunci al BCE Jean-Claude Trichet se afla într-o vacanţă pe mare în Franţa când criza a lovit din plin Europa. BNP Paribas era forţată să oprească retragerile din trei fonduri de investiţii. Folosind faxuri şi telefoane, Trichet şi colegii săi au încropit un răspuns -  o declaraţie că BCE monitorizează tensiunile de pe pieţele financiare urmată de promisiunea că instituţiile financiare vor primi ca împrumuturi overnight oricât ar cere. Cererea pentru astfel de fonduri a depăşit nivelul de 69,3 miliarde de euro dat după atacurile de pe 11 septembrie din SUA. BCE a făcut trei oferte similare până pe 14 august.  

Trichet nu prevăzuse urgia care avea să vină. Cu doar o săptămâna mai devreme francezul chemase presa pentru a transmite că o majorare de dobândă este iminentă.

Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, era la fel de încrezător, declarând cu o zi înainte de colapsul pieţelor că „ceea ce vedem nu reprezintă o ameninţare pentru sistemul financiar, nu este o criză financiară internaţională“.

După zece ani, când băncile centrale ale lumii retrag lent programele fără precedent de stimul economic, BCE este pe o poziţie diferită. Oficialii din fosta gardă au fost înlocuiţi cu o generaţie nouă. Insistenţa lui Trichet de a nu face angajamente a dat locul ghidajului lui Draghi, iar consiliul guvernator a primit puterea de supraveghea băncile. 

În loc să urmeze Fed în ofensiva cu quantitative easing în 2008 pentru scoaterea economiei din recesiunea care a urmat colapsului băncii de investiţii Lehman Brothers, BCE a ales să se bazeze pe furnizarea de lichiditate nelimitată pentru bănci. Achiziţiile de obligaţiuni aveau ca scop stimularea creşterii creditului, iar când banca centrală s-a aventurat în cele din urmă pe piaţa datoriilor suverane în 2010 a fost pentru a reface mecanismul de transmitere a politicii monetare la începutul crizei datoriilor. Un program din 2012 care promitea achiziţii masive de obligaţiuni guvernamentale în schimbul reformelor structurale a fost atacat cu un proces în justiţie şi nu a fost folosit niciodată. 

Riscul apariţiei deflaţiei a adus în cele din urmă QE în zona euro, în martie 2015, la patru luni după ce Fed şi-a stopat propria schemă.

Draghi, care a preluat BCE de la Trichet în 2011, ar putea da indicii despre un nou curs al băncii la summitul Fed de pe 24-26 august de la Jackson Hole.