Cât de devastator ar fi un război între Statele Unite şi Coreea de Nord pentru economia mondială

Autor: Alex Ciutacu 13.08.2017

Tensiunile au escaladat între SUA şi Coreea de Nord, după ce preşedintele Donald Trump a promis „foc, furie şi putere cum această lume nu a mai văzut”, ca răspuns la recentele ameninţări din partea liderului Kim Jong Un, potrivit Business Insider.

Câteva ore mai târziu, Coreea de Nord a răspuns, spunând că ia în considerare atacarea Guamului, care găzduieşte o bază militară americană.

Un conflict fizic între cele două naţiuni pare nefavorabil dar este un subiect pe care analiştii şi academicieni au început dezbaterile.

În mod evident, cel mai mare impact cauzat de un conflict între Statele Unite şi Coreea de Nord, convenţional sau nuclear, ar fi asupra vieţilor omeneşti pierdute.

Gareth Leather şi Krystal Tan, de la Capital Economics, notează că orice ţară implicată într-un conflict major, de la al Doilea Război Mondial până în prezent, a suferit pierderi masive în economia de export.

„Experienţa conflictelor militare din trecut arată cât de mare poate fi impactul unui război asupra economiei . Războiul din Siria a condus la o scădere cu 60% a PIB-ului”, susţin cei doi.

”Cel mai devastator conflict militar, de după al Doilea Război Mondial, a fost războiul din Coreea(1950-1953), care a dus la moartea a 1.2 milioane de persoane şi a scăzut valoarea PIB-ului cu 80%”.

Peninsula Coreeană ar fi, cu siguranţă, centrul conflictului şi zona care ar suporta cea mai mare parte a şocului economic. Coreea de Nord reprezentând 2% din PIB-ul mondial, efectele s-ar resimţi puternic în toată lumea.

Conflictul ar afecta exporturile Coreei de Sud, care este cel mai mare producător de ecrane LCD din lume, reprezentând 40% din producţia mondială. De asemenea, Coreea de Sud este al treilea cel mai mare exportator de nave din lume.

„Dacă producţia Coreei de Sud ar fi grav afectată de război, ar fi lipsuri în toată lumea. Perturbarea producţiei ar dura pentru o bucată bună de timp şi ar putea sista exporturile chiar şi doi ani şi tot ar fi dezastruos”, susţin analiştii de la Capital Economics.

Economia Statelor Unite ar avea de suferit deoarece aceştia ar miza pe un război pe teritoriu străin ceea ce ridică un cost maximal.

„În 1952, guvernul SUA cheltuia echivalentul a 4.2% din PIB pentru războiul din Coreea. Costul total al războiului din Golf, din 2003, a fost estimat la un triliard de dolari ceea ce reprezintă 5% din PIB-ul Statelor Unite”, explică Leather şi Tan.

„Un război prelungit cu Coreea ar ridica datoria federală a Statelor Unite are se află deja într-un punct inconfortabil de 75% din PIB”.