Datoria guvernamentală a Ungariei ar putea creşte substanţial din cauza reclasificării Eximbank

Autor: Bogdan Cojocaru 11.08.2017

O comisie de consiliere a BCE şi Eurostat au decis că banca maghiară Eximbank ar trebui clasificată ca făcând parte din sectorul guvernamental, ceea ce poate avea ca rezultat creşterea accentuată a datoriei statului, scrie Portfolio.hu.

Opinia Comitetului privind statistica monetară, financiară şi a balanţei de plăţi (CMFB) a fost caracterizată de portalul de ştiri drept „surprinzătoare“.

„Eximbank ar trebui clasificată ca  făcând parte din sectorul guvernamental general. Eximbank este o entitate controlată de stat care nu corespunde criteriilor pentru intermediari financiari. Banca, deţinută în totalitate de stat, are autonomie limitată de decizie în privinţa principalelor politici corporate, acţionând în numele statului pentru politici cu scop public, mai ales activităţi de finanţare pentru importuri şi exporturi.

Eximbank este, de asemenea, limitată în ceea ce priveşte activele şi pasivele. Astfel, Eximbank are caracteristicile unei instituţii financiare captive controlate de guvern. Nu este un producător non-market“, se arată în opinia CMFB.

Opinia a fost emisă ca răspuns la cererea oficiului de statistică al Ungariei şi a băncii centrale maghiare pentru clarificări în privinţa clasificării statistice a băncii. Ungaria a cerut aceasta după ce Eurostat, biroul de statistică al CE, a spus că instituţia ar trebui luată în calcul când sunt calculate bugetul şi datoriile statului.

Opinia a fost luată pe baza răspunsurilor date de 55 de instituţii din UE, birouri naţionale de statistică şi bănci centrale. 25 dintre respondenţi au fost în favoarea Eurostat, iar 24 au susţinut punctul de vedere al Ungariei. Şase dintre instituţiile care au primit chestionarul n-au furnizat niciun răspuns.