Banca Naţională a Elveţiei, un investitor care poate printa bani la infinit, cumpără cantităţi record de acţiuni americane

Autor: Bogdan Cojocaru 11.08.2017

Portofoliul de acţiuni americane al Băncii Naţionale a Elveţiei a crescut cu aproape 5% în valoare, la un nivel record în al doilea trimestru, scrie Bloomberg. 

Portofoliul a crescut de la 80,4 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie la 84,3 miliarde de dolari în iunie.

Pentru unii, această preferinţă a băncii centrale este îngrijorătoare. Instituţia a acumulat rezerve valutare record în încercarea de a proteja francul elveţian de pofta de profit a investitorilor cu intervenţii pe piaţă. Aceşti bani sunt cheltuiţi acum pe active străine, printre care acţiuni, banca profitând de creşterea sănătoasă a burselor din ultima vreme.

Banca centrală condusă de Thomas Jordan a acumulat rezerve valutare de 714,3 miliarde de franci elveţieni (742 de miliarde de dolari).

Deşi instituţia evită investiţii în anumite companii, precum cele care produc arme condamnate la nivel internaţional sau care „încalcă masiv“ drepturile omului, activiştii de mediu şi anti-militari îi cer să devină şi mai restrictivă.

Cele mai recente date arată că Banca Naţională a Elveţiei şi-a majorat numărul de acţiuni deţinute la Raytheon, producătorul rachetelor de croazieră Tomahawk, la compania de tehnologie aerospaţială şi militară Northrop Grumman şi la Boeing, producătorul bombardierelor B-52. În total, banca deţine acţiuni la 2.558 companii listate în SUA. Cele mai multe acţiuni le are la Apple (3,3% din portofoliu), Microsoft (2,2%) şi Amazon (1,7%). Printre altele, banca mai deţine titluri la Johnson & Johnson, la Facebook, la Exxon, la Alphabet, compania mamă a Google, la AT&T şi la Procter & Gamble. Numărul de acţiuni deţinute la Wal-Mart Stores a crescut cu 24%.

Indicele bursier american S&P 500 a urcat cu 2,6% în al doilea trimestru. Sub-indicele sectorului aerospaţial şi de apărare a urcat cu 7,2%.

Bursele de acţiuni din SUA sunt deja supraevaluate.

Dacă Banca Elveţiei îşi continuă achiziţiile americane, acestea vor continua să se umfle artificial. Politicienii elveţieni fac acum presiuni ca banca centrală să-şi retragă investiţiile din străinătate şi să aducă banii înapoi în ţară. Dacă banca se retrage de pe bursele din SUA, activitatea de vânzare ar putea declanşa o corecţie serioasă.

Andrea Maechler, membru al consiliului guvernator al Băncii Elveţiei a declarat în martie că politica monetară are întotdeauna prioritate în faţa deciziilor de investiţii.