Hotelul de cinci stele Opera Plaza din Cluj-Napoca, afaceri de 2 mil. euro anul trecut

Autor: Mirabela Tiron 11.08.2017

OPERA PLAZA, primul hotel de cinci stele al oraşului Cluj-Napoca, a finalizat anul trecut cu afaceri de 8,9 milioane de lei  (2  milioane  de  euro), în uşoară scădere faţă de anul anterior, când cifra de afaceri se ridica la 9,5 milioane de lei (2,1 mil euro), arată datele oficiale de la Ministerul de Finanţe.

Unitatea hotelieră este construită pe fostul teren al fabricii de dulciuri Feleacul şi a fost deschisă în 2006 în urma unei investiţii de 4,5 milioane de euro  realizată de Octavian Buzoianu, care controlează  firme  în  domeniul HoReCa,  imobiliar  şi  agricultură, potrivit presei locale.

„Hotelul a fost pe un trend ascendent în primul semestru din acest an având în vedere evenimentele organizate în Cluj-Napoca, printre care TIFF (festivalul internaţional de filmn.red.)“, au spus oficialii hotelului.