Romgaz Mediaş, profit de 868 mil. lei în S1 şi afaceri de 2,3 mld. lei

Autor: Cristina Bellu 11.08.2017

Producătorul naţional de gaze naturale Romgaz Mediaş a înregistrat în primul semestru un profit net de 868 milioane lei, cu 40% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei.

În primul semestru din 2016, Romgaz a raportat un profit net de 615 milioane lei.

Cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 30% în primul semestru al anului, la 2,3 mld. lei faţă de perioada similară a anului trecut, performanţele operaţionale şi financiare ale Romgaz crescând semnificativ atât în ceea ce priveşte raportarea la perioadele anterioare cât şi la programele stabilite la începutul anului.

Pe fondul creşterii consumului de gaze la nivel naţional, Romgaz a reuşit să-şi crească livrările cu 31,59% în primul semestru al anului faţă de perioada similară a anului trecut. Ca urmare, cota de piaţă a Romgaz a ajuns la 42,76%, în creştere cu 3,13% faţă de cota deţinută în perioada anterioară (39,63%).

Producţia de gaze naturale a fost de 2. 559 mil.mc, cu 362 mil.mc mai mare decât producţia realizată în perioada similară a anului anterior (+16,5%) şi cu 91,8 mil.mc mai mare decât cea programată (+3,7%). Cu această producţie, conform estimărilor societăţii, Romgaz a avut o cotă de piaţă de 46,5% din consumul de gaze provenite din producţia internă, fiind în creştere cu 4,91% faţă de cota deţinută în perioada anterioară (41,59%).

Producţia de energie electrică a Romgaz a crescut cu 95,8 %comparativ cu producţia realizată în perioada similară a anului 2016, de la 510,6 TWh la 999,7 TWh, cu această producţie Romgaz deţinând o cotă de piaţă de 3,13%.

Veniturile din vânzarea gazelor naturale sunt mai mari cu 25,1 % faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi cu 17,3 % mai mari faţă de  veniturile estimate în bugetul de venituri şi cheltuieli al perioadei.