BNR: Se acumulează tensiuni în economie, trebuie să reacţionăm

Autor: Cristian Hostiuc 14.08.2017
BNR consideră că se acumulează tensiuni în economie din perspectiva politicilor prociclice bugetare şi fiscale ale Guvernului, iar în acest caz „trebuie să reacţionăm“, consideră o parte din membrii boardului BNR, conform minutei ultimei şedinţe din 4 august. Liviu Voinea, viceguvernator BNR, a spus la ZF Live că se apropie momentul în care Banca Naţională va fi nevoită să acţioneze, fără a da mai multe detalii. Economia creşte peste aşteptări, susţinută de politicile Guvernului de majorare a salariilor, care duc la creşterea consumului, principalul motor pentru saltul de 5% pe an. Pe de altă parte, investiţiile statului, aflate la minimum de mai bine de 10 ani, taie din creşterea economică bazată pe investiţii. Creşterea inflaţiei, 1,9% în acest an şi 3,2% în 2018, se va vedea într-o creştere a dobânzilor la lei şi automat o scumpire a creditului şi a ratelor. „De la un punct în sus dobânzile vor creşte, dar încă nu am ajuns în acel punct. Nu este vorba numai de inflaţie, ci de mai mulţi indicatori la care ne uităm“, menţionează viceguvernatorul. Astăzi, Institutul Naţional de Statistică va publica creşterea economică din T2 , după ce în T1 am avut un plus de 5,7%: BNR şi-a revizuit prognoza internă pentru acest an, aşteptându-se ca economia să crească cu peste 5%, susţinută de consumul privat. BNR spune că nu trebuie subestimat impactul politicilor monetare ale băncilor centrale din lume asupra evoluţiei cursului de schimb de la Bucureşti.