Franklin Templeton vinde 5,74 milioane de acţiuni OMV Petrom într-o zi

Autor: Dan Grigore Ivan 17.08.2017

Fondul de investiţii Franklin Templeton a vândut, în data de 14 august, 5,74 milioane de acţiuni OMV Petrom (SNP), în urma a patru tranzacţii, la un preţ mediu per unitate de 0,3225 lei, echivalentul unei tranzacţii totale de 1,85 milioane lei. 

Cea mai mare tranzacţie a corespuns cu înstrăinarea a 4,08 milioane de acţiuni, iar cea de a doua a reprezentat vânzarea a 1,3 milioane de acţiuni SNP.

Franklin Templeton a mai vândut în data de 11 august un pachet de 4,175 milioane de acţiuni, pentru 1,33 milioane lei.

Capitalizarea bursieră a OMV Petrom (SNP) a ajuns la 18,09 miliarde lei (3,93 miliarde euro), după ce de la începutul acestui an acţiunile companiei petroliere au crescut cu 22,4%, pe fondul unor tranzacţii de 441 milioane lei.

Compania este controlată în proporţie de 51% de către OMV. De asemenea, statul român deţine 20,63% din capitalul social, în vreme ce Fondul Proprietatea are o deţinere de 12,56%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti. 

OMV Austria a crescut în ultimul an pe bursa vieneză cu 84,55%, până la o capitalizare bursieră de 15,28 miliarde euro, în condiţiile în care indicele ATX, referinţa bursei din oraşul lui Sigmund Freud, a crescut cu 42,35% în aceeaşi perioadă. 

Preţul petrolului a scăzut de la începutul acestui an cu 13,49%, punând astfel presiune pe sectorul energetic, printre puţinele aflate în teritoriul negativ, în condiţiile în care indicii americani au crescut şi cu 10% în 2017.