Mondelez reîncearcă vânzarea fabricii Poiana din Braşov cu peste 2 mil. euro

Autor: Mădălina Dediu Panaete 18.08.2017

Mondelez România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa dul­ciurilor, vrea să vândă fosta fabrică Po­ia­na de pe Strada de Mijloc din Bra­şov, cu minimum 2 mil. euro (fără TVA).

„Consiliul de Administraţie al Mondelez România convoacă Adu­narea Generala Extraordinară a Acţionarilor care va avea loc în data de 01.08.2017, având următoarea ordine de zi: aprobarea vânzării imobilului societăţii situat în municipiul Braşov, Strada de Mijloc nr. 37A, judeţul Brasov la preţul de minimum 2 mil. euro (exclusiv TVA) (...)“, se arată într-un document din Monitorul Oficial. Decizia nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.  Activul este com­pus din clădiri şi teren cu o suprafaţă de circa 13.000 de metri pătraţi.