Déjà-vu bursier sau noua tendinţă? Analiştii văd indicele BET la 9.000 de puncte, la fel ca în 2008

Autor: Liviu Popescu 22.08.2017

Indicele de referinţă BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide 13 companii de la bursa românească, ar putea urca pe viitor chiar până la pragul de 9.000 de puncte, pe care nu l-a mai atins din 2008, însă ca să ajungă acolo, trebuie să bată un prag de rezistenţă, consideră analiştii de la Banca Transilvania.

În 2008, economia românească era cuprinsă de ghearele crizei declanşate printre altele şi de fali­mentul băncii americane de investiţii Lehman Brothers.