Aplicaţia zilei: Time Out: Discover your city

Autor: Ioana Nita 22.08.2017

Nume: Time Out: Discover your city

Platformă soft: Google, Apple

Preţ: gratis

Dezvoltator: Time Out Digital

Funcţionalitate: aplicaţia le pune la dispoziţie utilizatorilor o serie de informaţii utile despre oraşele în care călătoresc – evenimente, restaurante, atracţii turistice, concerte, festivaluri, magazine etc.. Astfel, utilizatorii au posibilitatea să îşi planifice activităţile din excursie direct de pe telefonul mobil – bilete la muzee şi concerte, programul de la cinema şi teatru şi rezervări la cele mai bune restaurante şi baruri din oraşul respectiv. Aplicaţia le permite de asemenea să salveze evenimentele şi locurile preferate la categoria „Things I Love” pentru a le putea găsi cu uşurinţă ulterior. În prezent, Time Out reuneşte informaţii detaliate pentru peste 100 de oraşe din întreaga lume.