Furnizorul japonez de servicii şi soluţii software NTT DATA mizează pe afaceri de 54 mil. euro anul acesta, plus 45%

Autor: Laurentiu Cotu 23.08.2017

Subsidiara locală a ajuns luna aceasta la o echipă de peste 1.450 de persoane şi are în plan să mai recruteze încă 150 de specialişti până la încheierea anului.



Furnizorul de servicii şi soluţii soft­ware NTT DATA România (fosta EBS România), parte a con­cernului japonez NTT DATA, a avut în primele şapte luni din acest an o cifră de afaceri de 29,5 mil. euro, mai mult cu 51% faţă de aceeaşi peri­oadă a anului trecut. Până la finalul acestui an compania estimează afaceri de 54 mil. euro, în creştere cu 45% faţă de anul trecut. Rezultatele financiare ale companiei, din primele 7 luni ale acestui an vin pe fondul unei evoluţii excelente a businessului întregii echipe NTT DATA România. Până la finalul acestui an calendaristic estimăm o cifră de afaceri de 54 mil. euro, în creştere cu 45% în raport cu anul precedent. Este al doilea an consecutiv în care înregistrăm o creşterere agresivă a veniturilor, după creşterea de 49,5% realizată anul trecut, a declarat Daniel Metz, CEO al NTT DATA România.