Dezastru pentru Provident Financial: Acţiunile Provident UK au scăzut cu 70% după scandalul de ieri, când directorul general a demisionat, iar compania a anunţat o pierdere anuală

Autor: Ştefan Stan 23.08.2017

Directorul executiv al Provident Financial a demisionat ieri, în condiţiile în care strategia sa de a înlocui o parte din personal cu tehnologie nu a avut rezultatele dorite, iar compania britanică se îndreaptă spre un rezultat anual negativ, fiind forţată şi să anuleze plata dividendelor. Acţiunile Provident UK s-au prăbuşit imediat după anunţ cu 57% pe bursa din Londra, cea mai mare scădere din istoria companiei, iar până la finalul şedinţei de tranzacţionare acţiunile au scăzut cu 70%.

Provident se aşteaptă la o pierdere pe sectorul de creditare rezidenţială undeva între 80 şi 120 de milioane de lire (87 - 131 mil. euro), potrivit unui anunţ de joi. Manjit Wolstenholme va deveni preşedinte executiv, potrivit băncii. Provident Financial a tăiat dividendele interne şi a anunţat că dividendele pe tot anul de asemenea ar putea să fie anulate, în condiţiile deteriorării performanţei de trading pe sectorul rezidenţial.