Ryanair zboară spre 2,9 milioane de pasageri în România, un plus de 60%. „Iulie a fost o lună record“

Autor: Mădălina Dediu Panaete 24.08.2017

Compania aeriană low-cost se află pe locul patru ca număr de pasageri transportaţi pe rutele din şi spre România, după Wizz Air, Blue Air şi Tarom, conform datelor ZF.

Ryanair, cea mai mare com­panie aeriană din Europa, estimează un trafic de peste 2,9 milioane de pasageri pe rutele de pe cele patru aeroporturi pe care le operează pe plan local în anul fiscal 2018 (aprilie 2017- martie 2018), ceea ce reprezintă un avans de peste 60% faţă de anul fiscal anterior.

„Iulie a fost o lună record pentru Ryanair, cu un grad de ocupare ce a crescut cu un punct procentual, până la 97%. Rutele româneşti ale Ryanair sunt aliniate la performanţa medie a întregii reţele. Bucureşti / Timişoara – Londra, Bucureşti – Milano, Bucureşti - Berlin, Bucureşti – Timişoara şi Bucureşti – Roma sunt în topul celor mai performante rute atât din punctul de vedere al gradului de ocupare, cât şi al traficului rezultat“, a declarat pentru ZF Denis Barabaş, sales & marketing executive România & CEE în cadrul Ryanair.