Trei antreprenori din Bucureşti au ajuns la afaceri de 100 mil. lei din seminţe şi uleiuri sub brandul Solaris

Autor: Mădălina Dediu Panaete 24.08.2017
Brandul Solaris este activ pe segmentul produselor dedicate alimentaţiei sănătoase, categorie care a crescut puternic în ultimii ani.

Compania Radix, care operează magazinul online solarisplant.ro şi care se ocupă de comerţul cu produse pre­cum seminţe, uleiuri, biscuiţi sau ceaiuri, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 98,8 mil. lei ( 22 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de anul precedent, arată datele de pe site-ul Ministerul Finanţelor. Profitul companiei s-a situat la circa 400.000 de lei, în uşoară scădere faţă de rezultatul înregistrat în 2015.