Superbet vine după banii românilor…prin bursă: prima companie de pariuri şi jocuri de noroc care ar putea lista obligaţiuni la BVB. Compania are ok-ul de la ASF

Autor: Liviu Popescu 27.08.2017

Superbet Betting&Gaming, companie de pariuri şi jocuri de noroc cu afaceri de 207 mil. lei anul trecut, deţinută de Superbet Holding, entitate înregistrată în Cipru, a primit acordul de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru listarea unor obligaţiuni pe sistemul AeRO al bursei româneşti.

“Emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării obligaţiunilor emise de societatea SUPERBET BETTING&GAMING S.A. Bucureşti în vederea admiterii la tranzacţionare pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare administrat de BVB”, este decizia Consiliului ASF.

Autoritatea nu menţionează valoarea emisiunii de obligaţiuni a companiei.

Superbet Betting&Gaming a înregistrat în 2016 o creştere de şase ori a cifrei de afaceri, în timp ce profitul net a urcat de patru ori la 27 mil. lei. Compania are 1.709 angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.