Reacţia Simonei Halep după înfrângerea în faţa Mariei Sharapova: Cred că am jucat ok, dar ea a jucat foarte bine

Autor: Claudiu Giurgea 29.08.2017

"A fost foarte greu. Nu a semănat a meci de turul întâi. Dar, ăsta a fost tabloul. Aşa am avut eu norocul. Cred că am dat tot ce aveam. A fost mai bună. Evident, sunt supărată pentru că am pierdut. Ea a servit mai bine. Iar serviciul meu a fost slab de tot astăzi. Cred că am jucat ok, dar ea a jucat foarte bine. A fost un meci bun.", a declarat Simona Halep după eliminarea prematură de la US Open, din primul tur.

De partea cealaltă, Maria Şarapova nu a pierdut niciun meci în sesiunea de seară la US Open. Nu a făcut-o nici luni noapte, în faţa Simonei Halep.

"Mi-am tot spus că este doar un alt meci, o altă oportunitate. Dar este mult mai mult de atât. Nu ştii niciodată cum o să te simţi şi cum o să reacţionezi, până când nu eşti acolo, până nu ai câştigi acea minge de meci. Nu îţi poţi controla emoţiile, nici ceea ce simţi. Dar a meritat, total. Totul. Pentru aceste două ore şi 44 de minute în faţa voastră. Pentru mine - şi ştiu că este valabil şi pentru Simona, deoarece ne respectăm foarte mult - ne-am dat seama amândouă după tragerea la sorţi că este ceva aparte aici. Ştiu că amândouă ne-am pregătit pentru asta. Iar nebunia creată în jurul acestuio meci a venit din calitatea jocului pe care am arătat-o în meciurile precedente. Nu contează bilanţul meu în meciurile contra ei - mereu a fost dificil. Indifrent de turneu, indiferent de locul unde se joacă - ştiu că trebuie să muncesc pentru victorie, iar astăzi - am avut un nou exemplu!",a declarat Şarapova la finalul meciului cu Simona Halep