GE a ajuns la 130 de ingineri şi softişti în Bucureşti şi va mai angaja încă 100

Autor: Alina-Elena Vasiliu 31.08.2017

Conglomeratul american General Electric (GE) vrea să angajeze circa 100 de ingineri şi softişti în următorii doi pentru centrul de software din Bucureşti, unde realizează soluţii IT pentru diferite domenii, printre care şi cel energetic. În prezent, în acest centru lucrează 130 de angajaţi.

„Din 2015 până acum, am avut un ritm accelerat de creştere cu acest centru din Bucureşti. În ultimii doi ani, am recrutat peste 100 de specialişti şi credem că ne vom menţine la acelaşi nivel de creştere în următorii ani“, spune Silviu Creţean, senior services director la GE Software Delivery Center în Bucureşti.

Centrul există în România din 2011, iar din 2015 până acum a avut o dezvoltare accelerată, după cum spun oficialii de la General Electric, care văd în continuare în România potenţial de dezvoltare pentru domeniul informatic.

„Inginerii nu sunt niciodată destui“, spune Cristian Colţeanu, preşedinte şi CEO al GE pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Posturile pe care GE vrea să facă recrutări variază de la leadership tehnic şi integrarea software la ingineri software SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition), atât la nivel mediu, cât şi la nivel superior.