Grupul austriac Immofinanz a renunţat la două proprietăţi de la începutul anului
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
01.09.2017
Valoarea portofoliului a coborât la 626 mil. euro.
Dezvoltatorul imobiliar austriac Immofinanz a renunţat la câteva proprietăţi din portofoliu în ultimele luni şi a rămas cu 18 active, potrivit raportului publicat săptămâna aceasta de companie. La sfârşitul anului trecut, în portofoliul Immofinanz figurau 20 de proprietăţi de retail şi de birouri pe piaţa locală.
„Compania se află într-un proces constant de optimizare a portofoliului şi renunţă la anumite proprietăţi care nu fac parte din segmentul de bază al activităţii sale, conform strategiei comunicate“, spun reprezentanţii Immofinanz. Ei nu au precizat care sunt proprietăţile la care compania a renunţat în ultimele luni.