SPECIAL ZF. Supraaglomerarea din şcolile din Bucureşti: În şapte şcoli şi licee din Capitală elevii vor învăţa în trei schimburi, în jumătate dintre şcoli în două schimburi. În majoritatea, numărul elevilor dintr-o clasă este peste cel prevăzut de legea învăţământului. Părintele unui copil care intră în clasa zero: „Până în acest moment, în şcoală nu s-au făcut clasele şi nici nu se cunosc învăţătoarele”

Autor: Simona Tatu 07.09.2017

Supraaglomerarea şcolilor din Bucureşti rămâne o problemă majoră: în şapte din şcolile din Capitală elevii vor învaţa în trei schimburi, în jumătate dintre ele se învaţă în două schimburi, iar numărul de elevi dintr-o clasă este, în dese cazuri, peste ceea ce prevede legea învăţământului.

Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ISMB, şcolile în care se învaţă în trei schimburi sunt: Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta“, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“, Liceul Teoretic „Benjamin Franklin“, Colegiul Tehnologic „Grigore Cer­chez“, Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja“, Şcoa­la Gimnazială nr. 135 şi Şcoala Gimnazială nr. 280.

De asemenea, din cauza aglomerării din şcoli, în unele cazuri efectivele de elevi depăşesc 30 de copii într-o clasă, chiar dacă legea învăţământului stabileşte că într-o clasă nu pot învăţa mai mult de 25 de copii.

Părinţii se plâng de numărul mare de copii dintr-o clasă, dar şi de faptul că nu cunosc învăţătoarele şi clasele din care vor face parte copiii lor.

„Fetiţa mea a mers anul trecut la o grădiniţă de stat, dar nu am ţinut-o decât o săptămână pentru că era foarte aglomerat, erau mai mult de 25 de copii în clasă şi ne cereau absolut tot, până şi păturile cu care să se învelească. Până în acest moment, în şcoală nu s-au făcut clasele şi nici nu se cunosc învăţătoarele. Eu mai am un alt copil de 17 ani şi pot spune că şi atunci m-am lovit de aceleaşi probleme“, a spus Cătălina A.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa în luna martie că planifică extinderea a 14 unităţi de învăţământ din Bucureşti pentru ca elevii din zonele aglomerate să nu mai meargă în trei schimburi la şcoală. Marţi, în cadrul comandamentului pentru pregătirea noului an şcolar, convocat la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, primarul general promitea acelaşi lucru, amintind de suma de 1,3 milioane de euro pentru finanţarea studiilor de fezabilitate destinate modernizării şi extinderii unor unităţi de învăţământ din Bucureşti. „Finanţarea a fost acordată pentru 42 de unităţi de învăţământ, dintre care 16 grădiniţe cu 4 sau 8 grupe, 10 afterschool, extinderea unui număr de 15 şcoli foarte aglomerate şi extinderea sălii de sport din cadrul Şcolii Centrale. În maximum o lună, studiile de fezabilitate pentru toate aceste obiective vor fi scoase la licitaţie, iar pentru 8 săli de sport din sectorul 3 vor fi scoase la licitaţie proiectele tehnice şi execuţia lucrărilor“, a spus primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

ZF a mai prezentat la începutul anului situaţia a nouă şcoli unde elevii învăţau în trei schimburi şi se pare că situaţia nu s-a rezolvat.

Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie: creşterea numărului de locuinţe noi în Capitală, suprapusă peste o infrastructură educaţională deficitară, spun specialiştii din educaţie. În municipiul Bucureşti vor funcţiona, în anul şcolar 2017 - 2018, 420 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi 211 unităţi de învăţământ particular. Din cele 420 de şcoli şi grădiniţe, în 218 se învaţă în două schimburi, în 58 într-un singur schimb, iar restul de 144 sunt grădiniţe cu program prelungit, conform datelor de la ISMB. În prezent, în cele 420 de unităţi de învăţământ de stat învaţă circa 240.000 de copii, potrivit informaţiilor de la Inspectoratul Şcolar al Capitalei.