Ioan Popa, proprietarul Transavia investeşte 15 milioane de euro în cel mai mare teren de golf din România

Autor: Laurentiu Cotu 09.09.2017

Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre de pe plan local, va finaliza într-o lună de zile o investiţie de aproximativ 15 mil. euro, susţinută din fonduri proprii, într-un complex turistic de lux şi un teren de golf, dezvoltate pe o suprafaţă de circa 67 de hectare în localitatea Teleac, la 7 km de Alba Iulia. Terenul va avea 18 trasee şi va fi al doilea din ţară ca suprafaţă, potrivit site-ului golfinromania.com.

„În aproximativ o lună de zile vom inaugura acestă investiţie, de aproximativ 15 milioane de euro, realizată din pasiune pentru golf şi din dorinţa de a oferi ceva comunităţii din zona asta de ţară, unde am reuşit să fac un business prosper. Golful este un sport excepţional de care nu te laşi, odată ce te-ai apucat, iar eu nu sunt pasionat de altceva în viaţă mai mult decât de golf, pe care îl practic de zece ani“, a declarat Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia.