Şase proiectile vechi, descoperite la câţiva metri de o şcoală din judeţul Iaşi

Autori: Ilinca Nazarie , Mediafax 11.09.2017

Lucrările la terenul de sport al Şcolii din Oţeleni Iaşi au fost oprite, luni, după ce muncitorii au descoperit şase proiectile din al Doilea Război Mondial în timp ce lucrau la împrejmuirea viitorului teren de sport.

„Am săpat cu excavatorul şi am găsit şase proiectile în total şi am stagnat săpătura. Altceva nu ştim nimic, dacă mai sunt. Pot să mai fie”, a spus unul dintre muncitori

Consiliul de Administraţie al instituţiei urmează să decidă dacă în zilele următoare se vor ţine sau nu cursuri în clădire.

„Dacă o să fie nevoie, deja aveam în plan să izolăm zona pentru a nu pătrunde copiii în şantierul respectiv, iar dacă cei de la ISU ne spun că suntem în pericol, voi convoca de urgenţă Consiliul de Administraţie al şcolii să vedem cum rezolvăm problema copiilor şi a cursurilor pe perioada până când o să ne asigure siguranţa fizică”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alida Iftime, directorul şcolii din Oţeleni.

Potrivit reprezentanţilor şcolii, elevii nu au fost în pericol, deoarece descoperirea a fost făcută la aproximativ o oră după ce festivitatea de deschidere a noului an şcolar s-a încheiat.

Un echipaj de pirotehnişti al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi s-a deplasat la Oţeleni pentru a ridica proiectilele, iar potrivit procedurii acestea urmează să fie distruse.