Miting de amploare în Barcelona, pentru independenţa Cataloniei

Autor: Mediafax 12.09.2017

Sute de mii de persoane au participat ieri la un miting în Barcelona pentru a-şi arăta susţinerea pentru independenţa Cataloniei şi pentru dreptul de a vota într-un referendum contestat ce a fost interzis de Spania, informează presa internaţională.

Mitingul a avut loc de Ziua Naţională a Cataloniei. Aniversarea mobilizează în mod tradiţional mulţi catalani, dar anul acesta a avut loc în mijlocul unei separări politice şi sociale în privinţa votului de la 1 octombrie. Mulţi catalani susţin votul care poate decide independenţa regiunii spaniole.

Conform unor sondaje efectuate de CEO, agenţia pentru sondaje a guvernului catalan, 41% dintre catalani susţin independenţa, în vreme ce 49% ar prefera ca regiunea să aparţină în continuare Spaniei. Procurorii spanioli au anunţat joi că vor înainta acuzaţii penale asupra membrilor Parlamentului regional catalan care au votat pentru desfăşurarea unui referendum de independenţă, care este considerat ilegal la Madrid.