Surse: Mihai Fifor preia portofoliul Apărării. Gheorghe Şimon va fi propus la Ministerul Economiei

Autori: Liviu Dadacus , Mediafax 12.09.2017

La ora transmiterii ştirii are loc Biroul Permanent Naţional al PSD, unde se vor oficializa aceste propuneri.

Conform CV-ului postat pe pagina oficială a Camerei Deputaţilor, Şimon s-a născut în 1 ianuarie 1961, în Vişeu de Sus. El este căsătorit şi are doi copii.

Între 1983 şi 1988, a studiat la Institutul Politehnic Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică.

Începând din 2000 şi până în prezent, Gheorghe Şimon este vicepreşedinte al PSD Maramureş.

De-a lungul timpului, el a ocupat funcţiile de consilier local în cadrul Consiliului Local Vişeu de Sus şi consilier judeţean, la Consiliul Judeţean Maramureş.