Statul cere banii din conturile companiilor naţionale: Acţionarii Hidroelectrica au decis astăzi ca perla energiei româneşti să distribuie 655 mil. lei sub formă de dividende speciale în maximum două săptămâni

Autor: Liviu Popescu 13.09.2017

Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, cei doi acţionari ai Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie românească în 2016, au aprobat astăzi plata unor dividende de 655 mil. lei, care urmează a fi plătite în cel mult două săptămâni, potrivit mai multor surse din piaţă. Statului i-ar reveni astfel 525 mil. lei în condiţiile în care controlează 80% din companie, iar Fondului 130 mil. lei.

Decizia de distribuire a unor dividende vine după unele asemănătoare la companii listate precum Conpet, Romgaz, Transelectrica şi Transgaz. Astfel statul ia la rândul companiile pe care le controlează, chiar şi pe cele listate, în condiţiile în care are nevoie de bani pentru a acoperi deficitul bugetar, dezechilibrate de creşterile salariale şi de încasările mai mici din TVA. Hidroelectrica a vărsat la buget circa 1 mld. lei din profitul pe 2016.

Potrivit unui calcul ZF, statul va strânge din dividendele suplimentare cerute de vineri încoace circa 1,3 miliarde de lei.