Cine este omul care conduce din umbră Comisia Europeană şi care are la mână soarta Marii Britanii după Brexit. Unii îl numesc „o forţă întunecată”

Martin Selmayr este şeful de personal al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi multe voci puternice îl numesc cel mai influent om din conducerea Comisiei şi îl compară cu Rasputin, numindu-l „monstrul”, potrivit unei analize de profil realizate de Financial Times.

Unii oameni din Londra îl numesc „o forţă întunecată”, în timp ce alţii din Bruxelles „îl acuză” că ar folosi forţe mistice, dar nimeni nu se îndoieşte de rolul crucial pe care acesta îl va îndeplini în negoicierea care va schimba soarta Marii Birtanii.

Un zâmbet scurt este reacţia lui Selmayr când este întrebat de poreclele de temut pe care le primeşte, care variază de la „Rasputin” la „monstrul”, o denumire afectuoasă utilizată de şeful acestuia, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Dacă te uiţi la istoria lui Rasputin, comparaţia poate fi un compliment sau nu, la fel şi comparaţia cu Lenin. Dacă se referă la faptul că este un manager eficient, şi că nu este un laş, sunt de-acord cu asta. Nu poţi să conduci Comisia Europeană ca pe o şcoală Montessori”, răspunde Selmayr.

Când istoria Brexit-ului va fi relatată, va fi amintit ca personalitate centrală Martin Selmayr – un oficial care a înflorit spectaculos şi a urcat rapid pe scara ierarhică de la Bruxelles pentru a deveni a deveni atotputernicul şef de personal al lui Juncker.

Wolfgang Schäuble, ministrul veteran de finanţe al Germaniei a încercat să-l caracterizeze printr-o glumă pe şeful de personal al lui Juncker: „Ştiţi care este diferenţa dintre Selmayr şi Dumnezeu? Dumnezeu conştientizează că nu este Selmayr”.

Deşi Brexit-ul a reprezentat o lovitură grea pentru Uniunea Europeană, Selmayr vede „tragedia” ca pe un impuls care va reenergiza  proiectul Uniunii Europene şi îl va reîntări fără Marea Britanie, cel mai şovăitor stat membru. Acesta este sigur că englezii vor plăti un preţ scump pentru această mutare.

Rolul lui Selmayr nu va fi unul efectiv hotărâtor în decizia finală asupra negocierilor, încât acest rol îi revine lui Juncker, şefului său, dar este cea mai importantă figură în ceea ce priveşte strategiile discutate, cu un rol crucial în jocurile de culise. Este unul dintre cei mai tineri oameni care au ocupat şefia personalului, are o influenţă foarte mare asupra şefului său şi a supravieţuit multor încercări de a fi dat jos din funcţie, fără a se teme să împartă pedepse în stânga şi în dreapta.

Martin Selmayr s-a născut într-o familie cultivată. Tatăl său, Gerhard, tot avocat, a fost consilierul personal al preşedintelui german Karl Carstens înainte să înceapă o carieră proeminentă în conducerea unor universităţi de top. Martin a bătut ţara în lung şi în lat în timpul tinereţii pentru studii: Bonn, Berlin, Munchen, Karlsruhe, Passau.

În Londra, la Kingăs College, acesta a trecut prin una dintre experienţele politice care l-au format, întâlnind pentru prima dată „euroscepticismul” britanic în persoana lui Margaret Thatcher, care urma să-şi împărtăşească experienţele într-un discurs la teatrul Barbican.

Selmayr a fost atunci martorul unui asasinat politic, încât Margaret Thatcher l-a distrus pe succesorul său John Major şi proiectul european. „Suntem singura ţară europeană care nu fost invadată de 1.000 de ani şi ne-am dezvoltat apetitul pentru a ne conduce singuri afacerile”.

Pentru un tânăr de 20 de ani acesta a fost un moment de ţinut minte. S-a înregistrat pentru o copie semnată a cărţii lui Thatcher şi a căpătat din acea zi perspectiva că politicienii britanici au o perspectivă diferită când vine vorba de Uniunea Europeană.

„Am văzut că exisă o mare neînţelegere între Mare Britanie şi restul Uniunii”, spune el. „Pentru germani sau francezi este de neînchipuit să privească proiectul european drept o simplă piaţă. Piaţa este doar un instrument pentru realizări mult mai măreţe”.

Pentru a înţelege ce înseamnă pentru el „realizări mult mai măreţe”, poţi privi în urmă spre adolescentul Selmayr vizitând Verdun cu bunicul său veteran de război sau cu bunica sa care a fost martora multor tragedii petrecute în buncăre. Dar oricare ar fi motivaţia -  pace, armonie socială sau doar o fascinaţie deosebită faţă de politică – este scopul suprem politic al Europei cel care l-a mânat pe Selmayr, transformându-se într-un fel de obsesie personală.