ASF a aprobat cine intră în board Hans-Willi Schroiff va fi preşedinte al City Insurance, iar Max Walter Roessler, vicepreşedinte

Autor: Claudia Medrega 14.09.2017

Hans-Willi Schroiff va fi preşedinte al City Insurance, cel mai mare asigurător RCA din piaţa locală, Max Walter Roessler devine vicepreşedinte, iar Cristian Pascale va fi membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei de asigurări care a ieşit recent din procedura de redresare financiară. Numirile din board au fost aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

City Insurance a ieşit de sub umbra falimentului după ce compania a primit un împrumut subordonat, în numerar, în valoare de 50 milioane de euro de la acţionarul principal - firma Vivendi International. Însă, compania de asigurări nu va ieşi integral de sub monitorizarea ASF. Supraveghetorul a impus companiei punerea în aplicare a unui set de măsuri pentru o perioadă de şase luni, prin care ASF va monitoriza modalitatea de instrumentare a dosarelor de daună RCA, precum şi politica de investiţii a societăţii.