Deja se împart fotoliile: Angela Merkel îl va păstra pe Schaeuble în poziţia de ministru de finanţe dacă va câştiga alegerile

Autor: Catalina Apostoiu 14.09.2017

Cancelarul german Angela Merkel îi va oferi din nou lui Wolfgang Schaeuble poziţia de ministru de finanţe dacă partidul său va câştiga alegerile din această lună, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Schaeuble şi-a exprimat interesul faţă de această poziţie, iar Merkel ar fi dispusă să plătească un preţ politic ridicat pentru a-i prelungi acestuia mandatul, au spus sursele respective.

Controlând finanţele celei mai mari economii europene din 2009, Schaeuble a devenit unul dintre cei mai controversaţi politicieni ai continentului din cauza importanţei pe care o dă austerităţii.