Ryanair a egalat Tarom la numărul de pasageri pe Otopeni

Autor: Mădălina Dediu Panaete 14.09.2017

Compania aeriană low-cost Ryanair a avut în prima jumătate a acestui an aproximativ 900.000 de pasageri pe rutele din şi spre aeroportul Henri Coandă (Otopeni), conform datelor de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ( CNAB).

Astfel, compania irlandeză a egalat ca dimensiune a traficului pe cel mai mare aeroport din ţară compania de stat Tarom, care a consemnat un număr similar de pasageri.

În aceste condiţii, Ryanair ar putea întrece ca număr de pasageri compania românească de stat pe aeroportul Otopeni şi ar putea ajunge pe podium într-un top condus de compania ungară Wizz Air şi de cea românească Blue Air. Odată cu ieşirea Tarom din top trei jucători, podiumul va fi unul integral low-cost, segment care a cucerit piaţa locală prin preţurile mici. În plus, Ryanair este la un pas de a depăşi Tarom şi la nivel naţional din punctul de vedere al numărului de pasageri în condiţiile în care compania naţională a avut în ultimii doi ani un număr aproape constant de pasageri anual, de 2,4 mil. pasageri. În acelaşi timp, Ryanair şi-a crescut constant traficul pe plan local şi estimează un trafic de peste 2,9 milioane de pasageri pe rutele de pe cele patru aeroporturi pe care le operează pe plan local în anul fiscal 2018 (aprilie 2017- martie 2018), cu plus de 60% faţă de perioada similară a anului fiscal anterior.