Marii producători auto europeni au ajuns bancheri: Expunerea pe creditarea clienţilor a ajuns la 400 miliarde de euro

Autor: Catalina Apostoiu 20.09.2017

Cele mai mari companii auto ale Europei şi-au dublat volumul creditării de la criza financiară, recurgerea la credite auto pentru impulsionarea vânzărilor împingând expunerea totală a acestora la debitori la maxime record, scrie Financial Times.

Volkswagen, BMW, Daimler şi Renault aveau la sfârşitul lunii iunie o expunere totală la credite şi leasing de peste 400 miliarde de euro, relevă o analiză a FT, o cifră comparabilă cu activele totale ale unei bănci individuale cum ar fi Commerzbank din Germania.

Creşterea reflectă importanţa din ce în ce mai mare a diviziilor de finanţare ale producătorilor auto, care contribuie la susţinerea vânzărilor de autovehicule oferind opţiuni atractive de creditare clienţilor şi intermediarilor. De asemenea, rolul acestor divizii a crescut de la criza financiară, când băncile şi-au restrâns creditarea.