World Economic Forum: România, pe locul 42 din 130 de ţări în Human Capital Index. „Fără o politică de atragere şi retenţie a talentelor, investiţiile vor merge în altă parte“

Autor: Adelina Mihai 22.09.2017

Human Capital Index, un indicator realizat de World Economic Forum care este folosit de multinaţio­na­le pentru a-şi planifica strategia viitoare privind forţa de muncă, plasează România pe locul 42 din 130 de ţări în 2017. Poziţia României de anul acesta este în scădere cu 4 locuri faţă de anul trecut.

Anul acesta, România a marcat un punctaj scăzut la calitatea educaţiei şi la disponibilitatea angajaţilor calificaţi.

„România trebuie să îşi amelioreze sistemul de învăţământ şi să ducă o politică de reţinere şi atragere a talentelor – fără ele investiţiile vor merge în altă parte“, a spus Anca de Maio, Global Business Solutions - Career Services & Practices în cadrul companiei de consultanţă în resurse umane Mercer.

Human Capital Index măsoară profilul fiecărei ţări în funcţie de patru dimensiuni: Capacity (care măsoară, în principal, investiţiile anterioare în educaţia formală), Deployment (aplicarea practică şi acumularea de abilităţi prin intermediul muncii), Development (educaţia formală a viitoarelor generaţii de angajaţi şi perfecţionarea competenţelor sau recalificarea angajaţilor existenţi) şi Know-How (cât de mult se folosesc în piaţa muncii abilităţile specialiştilor din anumite domenii).