Au băut din ”pocalul” păcii: Ungaria a anunţat că va susţine candidatura României la OCDE, club care ar putea să ne aducă o clasă superioară de investitori

Autor: Ştefan Stan 25.09.2017

Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului cu privire la sprijinirea de către Ungaria a candidaturii ţării noastre pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), după un episod tumultos în care Ungaria îşi retrăsese sprijinul pentru România.  

MAE informează că lista candidaţilor nominalizaţi pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de astăzi, 25 septembrie 2017, sau cu prilejul reuniunilor viitoare.

Anterior, Ungaria îşi retrăsese sprijinul pentru aderarea României la organisme internaţionale, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a suspendării înfiinţării Liceului Catolic din Târgu Mureş. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat al MAE ungar, Levente Magyar.