Lenovo: România este cea mai mare piaţă din regiune. Generează 30% din veniturile companiei la nivelul Europei de Sud-Est

Autor: Ioana Nita 26.09.2017

♦ Piaţa de PC-uri s-a stabilizat anul acesta, iar compania chinezească a reuşit să-şi crească valoarea vânzărilor cu 15% în T2 la nivel de regiune.



Piaţa de PC-uri s-a stabilizat anul acesta, mai ales pe segmentul de business,  ca urmare a ciclului firesc de înlocuire a dispozitivelor achiziţionate în urmă cu mai mulţi ani.

Stabilizarea vine după ce în ultimii ani a scăzut la nivel global, fiind afectată de apari­ţia şi dezvoltarea rapidă a dizpozitivelor mobile, potrivit lui Ivan Bozev, directorul general pentru Europa de Sud-Est al companiei chineze Lenovo, liderul pieţei locale de PC-uri.

„La nivel global, şi implicit al regiunii, piaţa de PC-uri a înregistrat scăderi în ultimii ani, însă anul acesta s-a stabilizat, în special pe segmentul comercial. Este un proces ciclic. Încep să se înlocuiască sistemele cumpărate în urmă cu mai mulţi ani. Reînnoirea PC-urilor are loc întâi în segmentul comercial, iar apoi şi în zona consumatorilor”, a declarat pentru ZF Ivan Bozev, adăugând că segmentul de business este cel care generează în prezent creştere.