GfK: Sectorul FMCG a crescut în valoare cu 4,6% în primele luni ale anului 2017

Autor: Simona Tatu 27.09.2017

Sectorul FMCG a crescut în valoare cu 4,6% în primele luni ale anului 2017, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată studiul Kronberg realizat de compania de cercetare de piaţă GfK.

"Cea mai mare creştere a fost înregistrată de segmentul de fresh food (mânare proaspătă) şi packed food (mancare ambalată)", a spus Diana Scăunaşu, client service manager consumer panel services în cadrul GfK România.

Pe lângă cele două segmente principale care au contribuit la creştere, sectorul de băuturi s-a aflat pe locul trei, care în trecut era în fruntea clasamentului. De asemenea, în cadrul raportului au fost identificate principalele trenduri în ceea ce priveşte comportamentul cumpărătorilor. Iar la nivelul României, consumatorii acordă atenţie în proporţie de 44% sectorului financiar.