Teraplast Bistriţa are acordul Consiliului Concurenţei pentru preluarea Politub. Acţiunile au un randament de 33% anul acesta

Autor: Liviu Popescu 02.10.2017
Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a primit din partea Consiliului Concurenţei avizul favorabil de a prelua integral compania Politub, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa ţevilor de apă şi gaz, potrivit unui document publicat la bursă. Astfel, Teraplast va achiziţiona pachetul de 49,99% din Politub, în plus faţă de pachetul de 50% deţinut deja.