Producătorul Cafea Fortuna, Marius Babătă: nu am optat pentru „TVA split”. Unele informaţii sunt încă neclare sau contradictorii

Autor: Mădălina Dediu Panaete 02.10.2017

Cafea Fortuna, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cafelei, nu a aplicat pentu plata defalcată a TVA, lucrând încă la adunarea tuturor informaţiilor necesare pentru implementarea măsurii.

„Încă nu am optat pentru TVA split deoarece încă încercăm să adunăm toate informaţiile necesare (unele dintre ele încă nu există sau sunt neclare / contradictorii), încă nu sunt puse la punct nici modificările care ar trebui făcute programelor contabile, şi nu în ultimul rând aşteptăm să vedem rezultatul reacţiilor mediului de afaceri la această măsură.