Cele mai performante acţiuni la bursă la 9 luni: Nuclearelectrica (60%), Conpet (54%), Transgaz (51%)

Autor: Liviu Popescu 09.10.2017

Nuclearelectrica, Conpet Ploieşti şi Transgaz sunt singurele companii din componenţa indicelui reprezentantiv BET care în primele nouă luni au adus randamente de peste 50%, ajustate cu dividendele plătite, în timp ce la polul opus cele mai mici randamente se găsesc la Electrica (3,4%), Transelectrica (5,7%) şi BVB (11%).

Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din Romania, este pe primul loc în topul randamentelor, cu o creştere de aproape 60%, inclusiv dividendele plătite, în timp ce randamentul acţiunilor Conpet Ploieşti (COTE) este de 54%, iar la Transgaz (TGN) de 50,5%, potrivit calculelor Prime Transaction.

Practic în cazul Nuclearelectrica, dacă un investitor paria 10.000 de lei la începutul lunii ianuarie, pe 29 septembrie, ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii, portofoliul său ar fi avut 60% în plus, adică valora 16.000 de lei. "În mod paradoxal, deşi piaţa a scăzut în luna septembrie, numărul emitenţilor care au trecut de pragul de 50% creştere faţă de începutul anului a crescut la trei, de la unu singur la finalul lunii august", explică analiştii Prime Transaction.